S-a reluat transplantul pulmonar! La spitalul Sfânta Maria din Capitală a fost redată șansa la viață unui pacient de 58 de ani. Operația a durat 10 ore

S-a reluat transplantul pulmonar! La spitalul Sfânta Maria din Capitală a fost redată șansa la viață unui pacient de 58 de ani. Operația a durat 10 ore
S-a reluat transplantul pulmonar la Spitalul Sfânta Maria

După mai bine de un an și jumătate, în urmă cu două zile, vineri – 1 octombrie 2021 -, la Spitalul Sfânta Maria din Capitală a fost reluat transplantul pulmonar. Echipa de medici de la spitalul Sfânta Maria a efectuat această operație extrem de complicată, care a durat mai bine de zece ore.

Pacientul este o femeie de 58 de ani, despre care managerul spitalului – dr. Narcis Copcă – a declarat, exclusiv pentru GÂNDUL, că a fost cel mai complex caz de transplant pulmonar din cele realizate până acum.

“Sper ca, în curând, să putem vorbi și despre deschiderea Centrului de Transplant multi-organe, proiectul nostru care este prins în PNRR, pentru că există pacienți a căror șansă la viață o reprezintă aceste transplanturi”, a declarat pentru GÂNDUL managerul spitalului Sfânta Maria.

Pe lista de așteptare se află, acum, 8 pacienți, iar această listă este în creștere, alte persoane fiind în curs de efectuare a procedurilor pre-transplant.

Preluarea organului a fost făcută de la un donator din Târgu Mureș. Atât donatorul, cât și receptorul noului organ erau vaccinați anti-COVID.

”Clinica de ATI a Spitalului Clinic Sf. Maria a îngrijit pacienți cu forme grave de COVID-19”

Începând din luna martie 2018 – dar și pe parcursul anului 2019 -, în cadrul Spitalului Clinic Sf. Maria s-au efectuat cu succes un număr de 8 transplanturi pulmonare.

După izbucnirea pandemiei, în cursul anului 2020, Clinica de ATI a Spitalului Clinic Sf. Maria ”a îngrijit cu devotament sute de pacienți cu forme grave de COVID-19, fiind desemnată în acest sens de către Ministerul Sănătății”, se precizează într-un comunicat transmis de reprezentanții spitalului (toate detaliile AICI).

Din păcate, în acest context, efectuarea de transplant pulmonar nu a mai fost posibilă.

Citește și:

Adina Anghelescu
Cunoscut jurnalist de investigatii, generatia presei anilor '90, prin condeiul căreia au trecut toate marile scandaluri ale ultimilor 30 de ani. Licențiat mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Acest bărbat a fost dat dispărut în 1998, la vârsta de 19 ani. Ireal unde...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un băiat de 14 ani a murit după ce a răspuns la o provocare și...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut...
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
„Dacă m-ar înșela..” Anamaria Prodan a răspuns la întrebarea care stă pe buzele tuturor! Cum...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Telefoanele, INTERZISE prin lege. Propunerea drastică pentru milioane de oameni din România
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
"Vă rog, ajutați-ne. Ajutor!". Iulia Vântur, mesaj disperat. Ce s-a întâmplat și cum dorește să...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
O nouă eră de parteneriat între China și Rusia. Anunțul făcut de Xi Jinping și...
×